Ce se face de Bobotează, de ce pun copiii ghetele la ușă în seara de Sfântul Nicolae, ce este noaptea strigoilor și de ce se duc struguri la biserică în august. Mai jos sunt sărbătorile și posturile anului bisericesc, fiecare cu ce înseamnă ziua și cu obiceiurile ținute la noi.
Datele se schimbă de la an la an pentru sărbătorile care depind de Paști — pe acelea le găsești în Calendarul Ortodox.
Prima sărbătoare mare a anului bisericesc, care începe la 1 septembrie. Cuvintele Mariei vorbesc despre o stare smerită spre care Dumnezeu a privit — asta se sărbătorește aici: nu strălucirea, ci alegerea.
Sfânta Maria Mică. În calendarul popular marchează intrarea în toamnă: se strâng ultimele roade, în multe zone se culege via, iar ciobanii se tocmesc pentru iarnă. Sute de biserici și mănăstiri au hramul în această zi.
Singurul praznic împărătesc în care se postește. Crucea era o unealtă de execuție, nu un semn frumos; versetul lui Pavel păstrează scandalul acesta intact — nebunie pentru unii, putere pentru alții.
Se postește, deși este praznic împărătesc. În tradiția populară e ziua în care se strâng nucile și se crede că șerpii intră în pământ. Se sfințesc crucile de la răscruci și din cimitire.
Prilejul celui mai mare pelerinaj din România, la Iași. Proverbul pune lucrurile în ordine: frumusețea trece, teama de Domnul rămâne — și aceasta adună sute de mii de oameni în fiecare octombrie.
Cel mai mare pelerinaj din România: sute de mii de oameni stau la rând zile întregi la Iași, la racla cu moaștele aduse aici în 1641. Se împart colaci și colivă. Pentru mulți este și ziua din an în care se aprind sobele.
Patruzeci de zile de pregătire înainte de Crăciun. Isaia vorbește despre un drum croit prin pustiu pentru Cineva care vine — exact ce încearcă să fie postul acesta.
Începe a doua zi după Sfântul Andrei și i se mai spune Postul Filipilor. Se dezleagă la pește în zilele de sărbătoare, între care Sfântul Nicolae. În ultima săptămână încep pregătirile de Crăciun, cu tăierea porcului, de obicei la Ignat, pe 20 decembrie.
Sărbătoarea unei copilării petrecute la Templu. Versetul o descrie pe Ana, care nu se depărta de Templu, slujind zi și noapte — o viață întreagă de așteptare care nu i s-a părut nimănui spectaculoasă.
În popor i se spune Vovidenia sau Ovedenia. Se crede că este noaptea în care cerurile se deschid și că rugăciunea rostită atunci se ascultă. Este zi de dezlegare la pește în Postul Crăciunului.
Ocrotitorul României, cel care a vestit Evanghelia pe aceste pământuri. Evanghelia îl reține pentru un gest mărunt: primul lucru pe care l-a făcut după ce L-a găsit pe Isus a fost să-și caute fratele.
Noaptea dinainte este „noaptea strigoilor”: se pune usturoi la uși și la ferestre. Fetele pun grâu la încolțit într-un vas — cum crește grâul până la Anul Nou, așa se va arăta anul. Este și ziua în care, după tradiție, apostolul a vestit Evanghelia în Dobrogea.
Seara în care copiii își pun ghetele la ușă. Din tot ce se povestește despre episcopul din Mira a rămas un singur lucru: dădea pe ascuns. Versetul spune de ce merită ținut minte tocmai asta.
În seara de 5 decembrie copiii își lustruiesc ghetele și le pun la ușă sau la fereastră. Dimineața găsesc dulciuri și portocale — iar cei care n-au fost cuminți, o nuielușă. Este prima sărbătoare care anunță Crăciunul.
Ioan nu povestește staulul și magii; spune doar atât: Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi. Verbul grecesc înseamnă literal „Și-a întins cortul” — Dumnezeu nu a vizitat lumea, a rămas în ea.
Colindatul începe în ajun, cu Moș Ajunul, și ține trei zile. Bradul se împodobește tot în ajun. După patruzeci de zile de post, pe masă se pun sarmale, cârnați și cozonac. În Maramureș și Bucovina umblă cetele cu Steaua și cu Capra.
Ziua în care se sfințește apa. În Evanghelie, cerurile se deschid pentru Cineva care nu avea nevoie de botez — iar primul lucru care se aude nu este o poruncă, ci o declarație de dragoste.
Preotul sfințește apa — Agheasma Mare — care se ia pe nemâncate și se ține în casă tot anul. În multe locuri se aruncă o cruce în apă și tinerii sar după ea; cine o scoate se crede că are noroc tot anul. A doua zi e Sfântul Ion, una dintre cele mai mari zile onomastice.
La patruzeci de zile după Crăciun. Bătrânul Simeon ținuse toată viața o singură promisiune: că nu va muri până nu-L va vedea. Versetul este ce spune un om când așteptarea i s-a împlinit.
În popor se numește Stretenia. Se spune că acum se întâlnesc iarna cu vara și că vremea din această zi arată cum va fi primăvara. Tot azi, după tradiție, ursul iese din bârlog să-și vadă umbra.
Cel mai lung și mai aspru post al anului, șapte săptămâni până la Înviere. Versetul de la Ioel îl așază la locul lui: postul nu este scopul, ci semnul unei întoarceri „cu toată inima”.
Începe cu Lăsata secului, în duminica dinainte, când se mănâncă ultima dată de dulce; prima zi se numește Lunea Curată. Pe 9 martie se fac mucenicii, aluat în formă de opt — în Moldova fierți în apă cu nucă și miere, în Muntenia copți și unși cu miere.
Exact nouă luni înainte de Crăciun. Răspunsul Mariei nu este entuziasm, ci încuviințare: „facă-mi-se după cuvintele tale”. Toată sărbătoarea stă pe o singură propoziție, spusă de o fată foarte tânără.
Blagoveștenia. Se dezleagă la pește în plin Post Mare, de aceea se mănâncă tradițional pește prăjit. Se crede că acum se întorc rândunelele și se aude întâia oară cucul — iar cine îl aude având bani în buzunar va avea un an bun.
Cu o săptămână înainte de Paști. Aceiași oameni care strigau „Osana” aveau să strige altceva peste cinci zile. Sărbătoarea păstrează bucuria, dar o așază exact acolo unde se vede cât de repede se schimbă un noroc.
Se sfințesc ramuri de salcie, care se duc acasă și se pun la icoane sau la poartă, unde rămân tot anul. Se dezleagă la pește. Tot azi își serbează ziua cei cu nume de flori — Florin, Viorica, Camelia — de unde și obiceiul de a le duce un buchet.
Ziua de post aspru dinaintea Învierii. „S-a isprăvit” nu este un strigăt de înfrângere: în greacă este cuvântul care se scria pe o datorie plătită în întregime.
Zi de post aspru; în multe familii nu se mănâncă nimic până seara. Se cântă Prohodul Domnului, iar credincioșii trec pe sub masa pe care stă Sfântul Epitaf. După tradiție nu se lucrează la câmp și nu se coace pâine.
Sărbătoarea de la care pornesc toate celelalte. Data ei nu este fixă pentru că se socotește după lună și după echinocțiu, ca pe vremea Sinodului de la Niceea. Versetul spune ce s-a schimbat atunci pentru totdeauna: moartea a rămas fără stăpânire.
Ouăle se vopsesc în Joia Mare, iar pe masă se pun pasca cu brânză și mielul. Slujba de Înviere e la miezul nopții, iar lumânarea aprinsă acolo se duce aprinsă până acasă. Salutul „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!” se folosește patruzeci de zile, până la Înălțare. Ciocnitul ouălor începe de la cel mai în vârstă.
La patruzeci de zile după Înviere, întotdeauna într-o joi; în România este și Ziua Eroilor. Îngerii nu îi lasă pe ucenici să privească prea mult spre cer — întrebarea lor este, de fapt, un îndemn să se întoarcă la lucru.
În România este și Ziua Eroilor, sărbătoare națională: se fac slujbe la monumentele celor căzuți și se trag clopotele la prânz. Salutul devine „Hristos S-a înălțat!”. Se împart pomeni cu ouă roșii și cozonac, cele din urmă rămase de la Paști.
La cincizeci de zile după Paști, ziua în care se naște Biserica. Primul semn al Duhului nu a fost tăcerea, ci limbile: oameni veniți din toate neamurile s-au auzit vorbiți pe limba lor.
Se aduc în casă ramuri de tei sau de nuc și se pun la icoane și la ferestre. În sudul țării se joacă Călușul, un dans vechi despre care se credea că vindecă. Sâmbăta dinainte sunt Moșii de vară, când se împart bucate pentru cei morți.
A doua zi de Rusalii. Versetul este cea mai veche binecuvântare creștină pusă în scris și, fără să explice nimic, numește pe rând harul, dragostea și împărtășirea.
A doua zi de Rusalii și zi liberă legală. În multe sate este hramul bisericii, cu masă în curtea bisericii după slujbă. Se continuă pomenirea morților începută în sâmbăta Moșilor.
Singurul post cu durată variabilă: începe la o săptămână după Rusalii și se încheie la 28 iunie, indiferent câte zile ies. Isus nu interzice postul, dar cere să nu se vadă — să rămână între om și Dumnezeu.
I se spune și Postul Sânpetrului. Durata i se schimbă de la an la an, între câteva zile și șase săptămâni, pentru că începutul atârnă de Paști, iar sfârșitul e fix, la 29 iunie. În cele mai multe zile se dezleagă la pește.
Ziua în care se binecuvântează strugurii. Pe munte, ucenicii văd pentru o clipă ceva ce nu pot povesti — iar glasul din nor nu le cere să înțeleagă, ci să asculte.
Se duc struguri la biserică pentru binecuvântare; este, după tradiție, prima zi din an în care se mănâncă struguri noi. În calendarul popular se numește Probajele, ziua de la care ciobanii încep să coboare turmele de la munte.
Două săptămâni de post în miezul verii, înainte de 15 august. Versetul lui Iacov descrie mișcarea din ambele părți: apropie-te, și El Se va apropia de tine.
I se mai spune Postul Sântămăriei. Ține două săptămâni scurte, între 1 și 14 august. Pe 6 august, la Schimbarea la Față, se dezleagă la pește și la vin.
Sfârșitul Postului Adormirii și una dintre cele mai iubite sărbători din satul românesc. Cuvintele sunt ale Mariei însăși, rostite la începutul poveștii: un cântec, nu o rugăciune.
Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari zile onomastice din România și hramul a sute de biserici și mănăstiri. Se fac pelerinaje, cele mai cunoscute la Nicula și la Putna. În calendarul popular este ziua de la care nu se mai scaldă nimeni în râuri.