Versete despre bunătate

Domnul este bun față de toți, și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.

„Față de toți” și „peste toate lucrările Lui” — bunătatea din verset nu este rezervată celor care o merită. Psalmistul o descrie ca pe o trăsătură, nu ca pe o răsplată.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Cuvântul este „roadă”, la singular, pentru o listă de nouă lucruri: nu alegi câteva dintre ele. Bunătatea stă la mijloc, între răbdare și facerea de bine — între ce înduri și ce faci.

Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.

Verbul tradus „mă vor însoți” înseamnă în ebraică „mă vor urmări”, cuvântul folosit pentru un vânător. În psalm, ceea ce te urmărește neîncetat este bunătatea.

Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi.

Cea mai grea parte nu este „iubiți pe vrăjmași”, ci „fără să nădăjduiți ceva în schimb”. Motivul dat este că Dumnezeu însuși este bun „cu cei nemulțumitori și răi”.

Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea.

O socoteală neașteptată: mila față de sărac este trecută ca împrumut acordat lui Dumnezeu. Proverbul nu spune când se întoarce, doar cine rămâne dator.

Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!

„Gustați” — nu „aflați” sau „credeți”. Psalmistul cere o încercare, nu o convingere; bunătatea lui Dumnezeu este descrisă ca ceva ce se verifică, nu ca ceva ce se acceptă.

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.

Versetul recunoaște că răul poate birui — de aceea avertizează. Iar singura armă propusă este binele, ceea ce înseamnă că lupta se dă cu mijloace care par să te dezavantajeze.

Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.

„Cât avem prilej” presupune că prilejul se termină. Pavel pune binele într-o fereastră de timp, nu într-o intenție generală.

Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Binefacerea este numită aici „jertfă”, într-o scrisoare care tocmai explicase că jertfele au încetat. A rămas una, și se aduce cu mâinile, nu la altar.

Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt…

Ordinea contează: bunătatea lui Dumnezeu s-a arătat întâi, „nu pentru faptele făcute de noi”. Pavel taie orice legătură între ce am meritat și ce am primit.