Versete despre curaj

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întărește-te și îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.

Spus unui om care tocmai primise în grijă un popor întreg, după moartea lui Moise. Porunca se repetă de trei ori în primul capitol — semn că cel care o primea avea nevoie să o audă de mai multe ori.

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.

Patru promisiuni una după alta: sunt cu tine, sunt Dumnezeul tău, te întăresc, te sprijin. Versetul nu îți cere să fii curajos, ci îți spune de ce ai putea fi.

Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa.

Ultimele cuvinte ale lui Moise către popor, înainte de a le da drumul fără el. Curajul cerut aici nu vine din puterea lor, ci din faptul că Cel care merge înainte nu pleacă.

Domnul este lumina și mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică?

Două întrebări în loc de o afirmație. Psalmistul nu spune „nu mă tem”, ci întreabă de cine ar avea de ce — un fel mai sincer de a trece prin frică decât să o negi.

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.

Pavel îi scrie unui tânăr timid dintr-o închisoare. Nu îi spune să fie mai îndrăzneț din fire, ci că frica nu vine de la Dumnezeu — și îi numește ce vine în loc: putere, dragoste, chibzuință.

Fiți tari și îmbărbătați-vă inima, toți cei ce nădăjduiți în Domnul!

„Îmbărbătați-vă inima” este un îndemn făcut la persoana a doua, adresat mai multora. Curajul de aici nu se naște singur într-un om, ci se spune unul altuia.

Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!

Patru porunci scurte, una după alta, ca niște comenzi militare — și chiar din limbajul străjii sunt luate. Pavel încheie astfel o scrisoare plină de certuri într-o biserică.

Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?

„Ori de câte ori mă tem” — nu „dacă”. David scrie asta fugind de Saul. Versetul nu descrie un om fără frică, ci unul care știe ce face cu ea de fiecare dată.

Acum, așa vorbește Domnul care te-a făcut, Iacove, și Cel ce te-a întocmit, Israele! „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde.”

Motivul pentru care nu trebuie să se teamă nu este că apele nu vin, ci că sunt ale Lui: „te-am chemat pe nume, ești al Meu”. Apa și focul rămân în verset.

Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”

Autorul citează un psalm ca să răspundă unei temeri foarte concrete: lipsa banilor, pomenită cu un rând mai sus. Curajul din verset începe de la buzunar, nu de la primejdii mari.