Versete despre iubire

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.

Pavel scrie asta unei biserici certate, nu unei perechi de miri. Fiecare verb e la prezent: nu „dragostea e frumoasă”, ci ce face ea zi de zi. Citită la nuntă e o descriere; citită luni dimineața e o listă de sarcini.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Cel mai cunoscut verset din Biblie și, tocmai de aceea, greu de mai auzit. Accentul nu cade pe „atât de mult”, ci pe „a dat”: dragostea de aici se măsoară în ce a costat, nu în ce s-a simțit.

Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

Ioan nu spune că Dumnezeu are dragoste, ci că este dragoste. De aceea argumentul merge invers față de cum ne-am aștepta: nu iubim ca să ajungem la Dumnezeu, ci iubim pentru că venim de la El.

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

Cuvintele care schimbă totul sunt „pe când”: nu după ce ne-am îndreptat, nu când am ajuns să merităm. Dovada dragostei lui Dumnezeu este datată înaintea oricărei schimbări din partea noastră.

Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.

Isus spune asta cu o zi înainte să o și facă. Versetul nu este o vorbă frumoasă despre prietenie, ci descrierea a ceea ce avea să se întâmple a doua zi.

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.

Porunca este „nouă” nu pentru că nimeni nu mai auzise de iubire, ci din pricina măsurii: „cum v-am iubit Eu”. Iar semnul după care se recunosc ucenicii nu este ce cred, ci cum se poartă unii cu alții.

Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Pavel face o listă din care nu lipsește nimic — moartea, viața, îngerii, viitorul — ca să ajungă la concluzia că lista este de prisos. Nimic din ce ar încăpea pe ea nu ajunge până acolo.

Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.

„Acoperă” nu înseamnă că se preface că nu vede. Înseamnă că nu scoate la iveală ce ar putea scoate. Într-o familie, aceasta este diferența dintre a avea dreptate și a avea pace.

În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste.

Frica din verset nu este teama de primejdie, ci teama de pedeapsă — spaima că vei fi respins dacă se află cine ești cu adevărat. Dragostea desăvârșită nu o liniștește, o scoate afară.

Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț.

Singura carte din Biblie care vorbește despre dragostea dintre un bărbat și o femeie fără să o explice. Versetul spune două lucruri despre ea: că nu se poate stinge și că nu se poate cumpăra.